Chinteniul devine exemplu în județul Cluj la nivel de urbanism.
Au trecut la altă ligă în mediul rural
Chinteniul trece la nivelul următor și dă tonul în materie de urbanism pe raza județului Cluj. Pe ordinea de zi a Comisiei Tehnice de Urbanism a Consiliului Județean s-a aflat, joi, un Plan Urbanistic Zonal care a reglementat 32 de hectare de teren, suprafață aflată la intrarea în localitate.
Proiectul, având ca beneficiar Primăria Chinteni, a fost relizat de urbaniștii de la Made By pentru zona denumită popular Sub Plopi. Străzile vor avea o lățime de cel puțin 9 metri și toate proiectele vor avea regim de locuință familială. Aici se așteaptă ca în viitor să se stabilească aproximativ 1000 de persoane.
Pentru ei au fost gândite un centru de socializare, multe spații verzi și rețele edilitare corespunzătoare.
”Un asemenea PUZ înseamnă un volum foarte mare de muncă, responsabilitate, curaj, și să nu neglijăm partea financiară. E zona de intrare în Chinteni, unde ne dorim o amenajare unitară, cu tronsoane de drum corespunzătoare. Nu vă ascund că urmează să demarăm și pe alte zone asemenea PUZ-uri.
Venim astfel în sprijinul cetățenilor care vor să își valorifice terenurile, în întâmpinarea dorințelor celor care doresc să se stabilească în Chinteni și pot depăși astfel o etapă mult mai ușor, elaborând noi aceste PUZ-uri.
Dacă dezmembrezi bucăți mai mici de teren, chiar dacă respecți toate regulile, când așezi toate bucățile o sa vezi că undeva sunt părți care nu sunt la locul lor. Nu ne dorim o dezvoltare haotică, să avem străzi nepracticabile, dorim să ne dezvoltăm frumos, să creștem valoarea comunei și a terenurilor din zonă și cei care aleg să locuiască în Chinteni să aibă tot ceea ce înseamnă liniștea unei familii”, a declarat primarul Lucia Suciu pentru Cluj24.
Și arhitectul șef al Clujului, Claudiu Salanță, a apreciat acest model de dezvoltare inițiat de la nivelul Primăriei Chinteni. Singura recomandare pe care a făcut-o a fost ca spațiile verzi generoase, gândite pentru fiecare locuință, să aibă și un numitor comun în vederea generării unor centre de socializare.
Claudiu Salanță a precizat pentru Cluj24 că este o mare nevoie în comunitățile din județ, chiar și în mediul rural, de abordări care să aducă mai aproape locuitorii unei anumite zone.